Relieful judeţului Giurgiu este caracterizat de o varietate de forme, specifice poziţionării de-a lungul fluviului Dunărea: luncă, zone terasate, insule, bălţi, canale.

Teritoriul judeţului Giurgiu face parte din Câmpia Română. Relieful judeţului este format din 5 unităţi principale ale Câmpiei Române: Burnaz, Vlăsia, Găveanu- Burdea, Titu şi Lunca Dunării.

Relieful judeţului Giurgiu este caracterizat de o varietate de forme, specifice poziţionării de-a lungul fluviului Dunărea: luncă, zone terasate, insule, bălţi, canale. Altitudinea maximă este de 136 m deasupra nivelului mării, înregistrată în nordul judeţului (satul Cartojani), iar cea minimă este de 12 m, deasupra nivelului mării, în Lunca Dunării.

Din punct de vedere geomorfologic, în cadrul judeţului Giurgiu se individualizează două tipuri de forme de relief, şi anume:

• câmpie fluvio – lacustră acoperită cu depozite loessoide, tabulară, nefragmentată, alcătuind în fapt cea mai mare parte a suprafeţei judeţului;
• câmpie aluvială, holocenă, de subsidenţă, cu aspect de albie majoră, reprezentând luncile dezvoltate de-a lungul râurilor şi în special, de-a lungul Dunării.

Primul tip genetic de câmpie se înscrie în unitatea geomorfologică a Câmpiei Burnazului, care sunt câmpii tabulare cu o origine lacustră, în mare parte terasate datorită migrării orizontale şi adâncirii fluviului Dunărea şi sunt acoperite cu loess (crovuri, padine).

Prima terasă, situată la doar 3-4 m deasupra luncii, este urmată de o a doua, ce se înalţă cu 13-14 m deasupra luncii, culminând cu cea mai înaltă, Câmpia Burnazului, de 60-65 m, ce domină lunca fluviului.

Lunca Dunării, influenţată de acţiunea directă a fluviului, cu lăţimi ce pot ajunge în unele locuri la 10 km, este îndiguită şi canalizată pe mari suprafeţe, fiind transformată în teren agricol.

Aspectul, extinderea şi structura Luncii Dunării au fost condiţionate de modificările petrecute în dinamica fluviului, ca urmare a variaţiilor climatice eustatice şi neotectonice din postglaciar.

Depozitele de aluviuni au grosimi cuprinse între 15 m şi 35 m, fiind constituite structural din două complexe litologice: complexul bazal, alcătuit din nisipuri şi pietrişuri şi complexul superior, predominant argilo-nisipos. Aluvionarea şi colmatarea intensă ulterioară a luncii au dus la dezvoltarea unui microrelief variat şi la ridicarea nivelului albiei Dunării.

 

Figura nr. 4. Harta unitatilor de relief

Din punct de vedere geomorfologic teritoriul comunei Izvoarele face parte din unitatea geomorfologica majora - Campia Romana, unitatea – Campia Burnazului.

Forma majora de relief este campia cu aspect relativ plan, cu pante reduse (2-4%) si denivelari usoare, zone microdepresionare (crovuri de tasare).

Conform ”Studiu geotehnic privind fundamentarea Planului Urbanistic General (PUG) al comunei Izvoarele, judetul Giurgiu”, August 2017, intocmit de S.C. Geocon Global Consulting S.R.L., din punct de vedere morfologic, relieful comunei se înscrie in componenta Câmpiei Burnas, subdiviziune a Câmpiei Romane.

Este o câmpie de tip tabular, care se înalţă la 80 - 90 m, fiind adânc fragmentată de pâraie şi ogaşe, dirijate mai ales către Câlniştea. Pe părţile netede prezintă şi crovuri mari de tip găvan, iar pe latura dunăreană se dezvoltă terasa a IV-a a Dunării (de 55 m), denumită şi terasa Greaca, precum şi cea de 12 - 20 m (Găujani- Vieru). La contactul văilor cu Stratele de Frăţeşti apar izvoare bogate (obişnuit pe laturile de N şi S).

Clima

Particularităţile geomorfologice ale judeţului Giurgiu – altitudinea joasă, uniformitatea reliefului şi absenţa obstacolelor orografice, deschiderea largă spre toate direcţiile de mişcare a aerului – generează caracteristici comune pentru această parte a Luncii Dunării: variaţii periodice şi neperiodice ale parametrilor climatici, fondate pe un bilanţ radiativ şi caloric cu valori ridicate, care determină un grad mare de continentalism.

Clima este de tip temperat continental, punându-şi amprenta asupra tuturor componentelor învelişului geografic. Clima continentală, cu ierni reci şi veri călduroase, se caracterizează prin contraste termice de la zi la noapte şi de la vară la iarnă dintre cele mai mari din ţară.

Caracterul continental al climei este dat de amplitudinile termice mari, de peste 220C între anotimpurile extreme şi de un regim al precipitaţiilor cu o mare variabilitate în cursul anului.

Fauna

Fauna stejăretelor cuprinde: şoarecele pitic (Micromys minutus), şoarecele de câmp (Apodemus agrarius), privighetoarea (Luscinia luscinia), ciocănitoarea (Drendocopus medius), guşterul (Lacerta viridis viridis), şopârla de pădure (Lacerta taurica).

Fauna pajiştilor de luncă, a stufariilor şi zăvoaielor cuprinde: stârcul cenuşiu (Ardea cinerea), broasca râioasă (Bufo viridis), şarpele de apă (Natris tessellata), broasca de lac (Rana esculenta), raţa mare (Anas platyrinha), piţigoiul de stuf (Panurus biarmicus), mierla (Turdus merula), graurul (Sturnus vulgaris) şi cucul (Cuculus canorus).

Mamiferele se impun prin câteva specii: mistreţul (Sus scrofa), dihorul (Mustela eversmanni), popândăul (Citellus citellus), şoarecele de câmp (Microtus arvalis), iepurele (Lepus europaeus) şi vulpea (Vulpes vulpes).

Fauna acvatică se impune prin specii de animale tipice ca: nurca (Lutreola lutreola), vidra (Lutra lutra), ştiuca (Esox lucius), crapul (Cyprinus carpio), şalăul (Stizostedion lucioperca), scrumbia de Dunăre (Alosa pontica).

Fauna piscicolă a Dunării se referă la următoarele categorii de specii:

• migratoare din mare: morun (Huso huso), nisetru (Acipenser guldenstädti), păstrugă (Acipenser stellatus);
• semimigratoare, specii de peşti care pătrund primăvara din Dunăre în lacurile luncii: crap (Cyprinus carpio), plătică (Abramis brama), şalău (Stizostedion lucioperca);
• sedentare, care nu părăsesc lacurile din luncă decât la secarea totală a lor: biban (Perca fluviatils), lin (Tinca tinca), roşioara (Scardinius erythrophthalmus);
• reofile, care trăiesc numai în ape curgătoare: scobar (Chrondrostema nasus), mreana (Barbus barbus), cega (Acipenser rythenus).

Flora

Vegetaţia este de tipul silvostepă, în cuprinsul judeţului Giurgiu distingându-se subraioanele vegetaţiei tipice luncilor, a câmpurilor cu graminee în alternanţă cu pâlcuri de pădure în care predomină specii de salcâmi şi subraionul pădurilor de câmpie joasă - vechiul codru al Vlăsiei - în prezent în mare parte distruse în beneficiul suprafeţelor agricole.

Suprafaţa ocupată de păduri pe teritoriul judeţului Giurgiu este de 35848 ha. Pădurile din luncă sunt constituite din specii lemnoase moi: salcie (Salix alba),

plop (Populus alba), aninul negru (Alnus glutinosa).

Vegetaţia forestieră este constituită la nord de Lunca Dunării din păduri de stejar pedunculat (Quercus robur), stejar pufos (Quercus pubescens), stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), ulm (Ulmus foliacea), arţar tătăresc (Acer tataricum), corn (Cornus mas).

Pe teritoriul comunei Izvoarele padurile detin o suprafatã importanta, cca. 1300 ha.

Vegetatia naturala este reprezentata de palcurile de padure din nordul, centrul si estul comunei, având un rol important în îmbunatatirea factorilor climatici din zona, conducând si la o crestere a valorii estetice a peisajului.

Hidrologia

Din punct de vedere hidrografic, comuna Izvoarele se incadreaza astfel: Bazin hidrografic:     Arges

Rau / cod cadastral:            Silistea / X.1.23.11.5.1.0

Ismar / X. 1.23.11.7.0.0

Cursurile de apa cadastrate ce strabat comuna sunt:

• Raul Silistea: afluent de dreapta a raului Valea Porumbenilor (Trestenic), afluent al raului Calnistea;
• Raul Ismar: afluent de dreapta a raului Calnistea, afluent al raului Caracteristicile acestor cursuri de apa sunt prezentate in tabelul de mai jos.

 

Nr. crt	Denumire curs de apa	Cod cadastral	Suprafata [ha]		Lungime [km]
			Total	Pe teritoriul comunei Izvoarele	Total	Pe teritoriul comunei Izvoarele
1	Silistea	X-1.23.11.5.1.0	5,6	4,5	12	5
2	Ismar	X-1.23.11.7.0.0	16,1	11,5	27	24

 

In afara cursurilor de apa cadastrate exista si alte vai cu denumiri locale, care brazdeaza comuna: Valea lui Ghita, Valea Bujorului, Valea Dragnei.

 

Suprafete ocupate de apa

Conform tabelului de mai sus intreaga suprafata de apa ocupata de cele doua rauri este de 16 ha.

Pe raza comunei Izvoarele exista o suprafata totala de 261 ha luciu de apa (64,88 ha cursuri de apa si 196,12 ha acumulari piscicole), din care 8,45 ha in intravilan (cursuri de apa si acumulari piscicole).

 

Lucrari hidrotehnice de aparare existente

Pe raza comunei Izvoarele , A.N. .”Apele Romane” - S.G.A. Giurgiu nu are in administrare trasee de transport apa, aductiuni, puturi, drenuri, canale de scurgere, constructii (sedii), drumuri de acces / exploatare , constructii hidrotehnice .

Cursurile de apa nu sunt amenajate cu lucrari hidrotehnice de aparare.

 

Acumulari (iazuri piscicole)

Pe teritoriul comunei sunt amenajate trei acumulari piscicole amplasate pe raul Silistea, opt acumulari piscicole pe raul Ismar, doua acumulari piscicole amprasate pe Valea lui Ghita, doua acumulari piscicole amplasate pe Valea Bujorului si o acumulare piscicola pe Valea Dragnei.

 

Nr. crt	Denumire acumulare piscicola	Detinator / Administrator	Suprafata la Nivel normal de retentie [ha]	Lungime [km]
1	Medin	CL Izvoarele/AVPS Lunca	24	2,5
2	Baiatu	CL Izvoarele/Baiatu Ion	5	0,08
3	Silistea	CL Izvoarele/AVPS Lunca	5	1,2
4	Radu Voda 1	SC MI IMPEX SRL Bucuresti	5	0,06
5	Radu Voda 2	SC MI IMPEX SRL Bucuresti	7	0,08
6	Dimitrie Cantemir	SC LERY SRL Adunatii Copaceni	19	0,1
7	Izvoarele 1	Piscicola sport srl	36	0,11
8	Izvoarele 2	SC Mario piscicola srl	8,5	0,14
9	Chiriacu 1	SC Mario piscicola srl	15	0,1
10	Chiriacu 2	SC Mario piscicola srl	33	0,125
11	Petru Rares	SC George & Peter srl	21	0,09
12	Ghita 1	CL Izvoarele	5,6	0,1
13	Ghita 2	CL Izvoarele	2,3	0,1
14	Balta 3	Body all distribution srl	1,02	0,043
15	Balta 1	Proarhiconsult ACM srl	3,7	0,055
16	Valea Dragani 1	Warautoheroies srl	5	0,13

 

Hidrogeologia

Comuna Izvoarele este situata intr-o regiune in care acviferele de adancime sunt medii, datorita existentei nisipurilor si pietrisurilor pleistocen - inferioare (strate de Candesti si strate de Fratesti nedivizate) pana la adancimi de cca 100 m, zona din care forajele de captare pot preleva debite cuprinse intre 2 – 6 l/s.

Comuna Izvoarele este amplasata in zona aferenta urmatoarelor corpuri de apa subterana:

• freatic : ROAG05 - Lunca si terasele raului Arges
• de adancime: ROAG12 - Estul Depresiunii

PUG-ul propus se incadreaza in schema cadru de amenajare a bazinului hidrografic Arges.

Corpul ROAG05 Lunca şi terasele râului Argeş

Corpul de apă subterană freatică este de tip poros permebil şi se dezvoltă în depozitele de vârstă cuaternară din lunca şi terasele râului Argeş. Acviferul freatic din lunca şi terasele râului Argeş prezintă un grad ridicat de vulnerabilitate pe cursul superior al râului, nefiind protejat de un strat acoperitor impermeabil sau semipermeabil. În cursul mediu şi inferior sectoarele în care acviferul freatic este protejat alternează cu sectoare neprotejate în funcţie de condiţiile morfo-hidrografice ale albiei râului şi de panta lui de scurgere. În aceste două sectoare se poate considera că acviferul este parţial protejat împotriva poluării, prin existenţa unui strat de argile, silturi argiloase sau nisipuri siltice, care nu depăşesc 4-5 m grosime decât pe unele terase mai înalte.

Secţiunea hidrogeologică executată prin forajele Staţiei hidrogeologice de ordinul I Călugăreni aparţinând Reţelei Hidrogeologice Naţionale arată că, din punct de vedere litologic, depozitele holocene, ce cantonează acviferul freatic, sunt alcătuite din nisipuri, nisipuri cu pietrişuri, nisipuri cu pietrişuri şi bolovănişuri, cu intercalaţii lentiliforme de argile,  argile  nisipoase,  argile  cu  concreţiuni  calcaroase.  Se  remarcă  prezenţa depozitelor loessoide, la partea superioară a depozitelor, în special în versantul stâng al Neajlovului.

Datorită lipsei unor orizonturi impermebile, sau a dezvoltării discontinui a acestora la partea superioară a depozitelor, se constată un grad ridicat de vulnerabilitate la poluare. Direcţia de curgere a acviferului freatic este dinspre nord-vest spre sud-est, fluxul subteran urmând, în general, direcţia de curgere a apelor de suprafaţă şi panta reliefului. În forajele executate la Fălăştoaca (est de localitatea Comana) s-au obţinut debite de la 2,18 l/s, la 10 l/s, pentru denivelări cuprinse între 2,25 m, respectiv 1,50 m. În unele zone stratul acvifer freatic se află în contact direct cu acviferul de medie adâncime, iar în alte zone cele două strate sunt separate printr-un complex argilos. Acviferul freatic şi de medie adâncime constituie surse de alimentare cu apă pentru localităţile şi unele obiective economice din zonă. În continuare se prezintă câteva coloane litologice ale unor foraje hidrogeologice situate în zona parcului natural Comana

Diagramele Piper şi Schoeller efectuate pe baza analizelor chimice ale apei unor foraje pun în evidenţă o plajă mare de variaţie a caracterului chimic al apelor. Predomină apele bicarbonatat calcice, dar apar şi ape clorosodice, precum şi ape de amestec.

Corpul ROAG12 Estul Depresiunii Valahe

Corpul de apă subterană de adâncime este cantonat în Formaţiunile de Frăteşti şi Cândeşti, de vârstă Românian – pleistocen inferioară.

La est de râul Argeş, până în partea de sud a Platformei Moldoveneşti şi Dunăre, subunitatea morfo-structurală a Depresiunii Valahe, care mai poate fi recunoscută ca Domeniu Oriental, este constituită din trei subzone hidrogeologice orientate vest-est.

1. prima subzonă este aceea care corespunde dezvoltării Formaţiunii de Cândeşti de vârstă Românian medie-pleistocen inferioară, situată în partea de nord a Depresiunii
2. cea de-a două subzonă, este zona centrală care corespunde dezvoltării formaţiunilor Românian şi pleistocen inferioare situate în domeniul de maximă subsidenţă şi maximă grosime (500 m) a depozitelor Românian-cuaternare constituite din strate nisipoase foarte fine argiloase şi marnoase. În această subzonă acviferele puse în evidenţă până la adâncimea de circa 400 m au un potenţial de debitare redus şi o mineralizare ridicată, care le exclude din categoria apelor potabile în proporţie de peste 50%.
3. cea de-a treia subzonă este cea a dezvoltării Formaţiunii de Frăteşti, de vârstă Românian superior- pleistocen inferioară, situată în partea de sud a domeniului

Formaţiunea de Cândeşti se dezvoltă în partea de nord a domeniului oriental, subzonă a cărei limită nordică poate fi trasată prin localităţile: Valea Mărului – Poenari – Voineşti – Pucioasa – Câmpina – Apostolache – Vipereşti – Dumitreşti – Mera – Oneşti

- sud Bacău.

Limita nordica a Formaţiunii de Cândeşti în sudul Podişului Moldovenesc este marcată de localităţile: Bacău – Vaslui - Lunca Banului (pe râul Prut).

Limita sudică a Formaţiunii de Cândeşti nu poate fi trasată cu precizie decât între Piteşti – Topoloveni – Găeşti - Titu, de unde începe să se dezvolte zona centrală de maximă subsidenţă, care are aspectul unei mari cuvete de sedimentare cu elemente fine şi foarte fine (argile nisipoase, argile şi marne).

În aria de dezvoltare a Formaţiunii de Cândeşti se pot deosebi pe considerente structurale două sectoare:

-sectorul de vest, cuprins între Argeş – Prahova - Teleajen – Cricovul Sărat;

-sectorul de est ce se dezvoltă începând de la localităţile Pietroasele şi Stâlpu şi cuprinde teritoriile cuprinse între localităţile Buzău – Râmnic – Focşani - Mărăşeşti şi Adjud.

Din analiza granulometriei Formaţiunii de Cândeşti se constată prezenţa a două faciesuri litologice individualizate astfel:

-în porţiunea colinară şi subcolinară sunt întâlnite depozite detritice alcătuite din pietrişuri şi chiar bolovănişuri cu grosimi mari;

-în porţiunea de câmpie se dezvoltă alternanţe de strate de pietrişuri cu nisipuri de diverse granulometri ajungând ca la limita domeniului granulometria să fie predominant psamitică.

În subzona Picior de Munte – Gura Suţii, apele subterne se acumulează la adâncimi mari. Inclinarea sensibilă a lor spre ţinutul de câmpie produce saturarea treptată a depozitelor psefitice şi deversarea lor sub formă de izvoare sau sub forma alimentării aluviunilor mai tinere, care generează astfel bogate strate acvifere freatice. În regiunea de câmpie, Formaţiunea de Cândeşti este reprezentată prin depozitele fluviatile şi lacustre, alcătuite dintr-o alternanţă de pietrişuri şi nisipuri cu pachete groase argiloase. Pe măsura avansării spre zona centrală de câmpie, depozitele permeabile încep să prezinte o creştere treptată a conţinutului în elemente psamitice, care devin precumpănitoare către limita cu zona centrală.

Apele subterane din Formaţiunea de Cândeşti sunt potabile, cu excepţia unui teritoriu restrâns dintre Cricovul Dulce şi Ialomiţa, situat la sud de zona cutelor diapire Moreni-Gura Ocniţei.

Formaţiunea de Frăteşti din Domeniul Oriental cuprinde un teritoriu care se extinde de la lunca Dunării până în câmpia dintre Argeş – Ialomiţa - Siret.

Depozitele poros-permeabile sunt alcătuite dintr-o succesiune de nisipuri şi pietrişuri depuse peste depozite pliocene şi acoperite de depozite pleistocen mediu- superioare.

În zona de câmpie dunăreană, Formaţiunea de Frăteşti este aproape orizontală (în Câmpia Burnasului) la adâncimi ce nu depăşesc 20-30 m, dar pe măsura avansării spre interiorul arcului dunărean acest orizont începe să se afunde sub câmpie şi totodată să se despartă treptat în două sau trei nivele de nisipuri cu pietrişuri şi bolovănişuri aşa cum se prezintă în zona municipiului Bucureşti separate prin două pachete argiloase marnoase şi acoperite de un pachet gros de marne cu intercalaţii argiloase-nisipoase (Complexul marnos de vârstă pleistocen medie).

Lentilele de pietrişuri, care se dezvoltă în nivelele pemeabile ale acestui complex acvifer, asigură potabilitatea exploatării cu debite ce oscilează în jurul a 5-12 l/s foraj.

Depresiunea Valahă se prelungeşte către nord până la limita marcată, în partea de sud a Podişului Moldovenesc, de linia ce trece pe la nord de Adjud (pe Valea Siretului), la nord de Bârlad (pe râul Bârlad) şi Oancea (pe râul Prut).

Datorită caracterului monoclinal al depozitelor care alcătuiesc fundamentul zonei sudice a Podişului Moldovenesc, formaţiunile acvifere pliocene ce se dispun peste depozitele din fundament prezintă caracteristici hidrogeologice distincte.

În sectorul de nord al regiunii se individualizează o zonă caracterizată prin prezenţa acumulărilor de apă în formaţiuni fin nisipoase-argiloase de vârstă pliocen superioară (daciană). În această zonă delimitată la nord de o linie sinuoasă ce trece prin localităţile Huşi-Vaslui-Laza – sud Secuieni sunt exploatabile strate acvifere nisipoase caracterizate prin debite specifice până la 0,5 l/s/m şi chimism în limitele admisibile de potabilitate. Această zonă îndeplineşte şi rolul de zonă de alimentare cu apă a formaţiunilor pliocene şi în special a celor daciene care se dezvoltă la sud de linia menţionată. Acviferul dacian are un nivel artezian de-a lungul râului Bârlad, aşa cum a fost constatât la Bârlad, Criveşti şi Ghidigeni. Debitele specifice sunt cuprinse între 0,5-1 l/s/m, în partea de sud – vest a zonei şi cuprinde localităţile Podul Turcului şi Iveşti. În culoarul Bârladului debitele captate pot ajunge la 1-3 l/s/m.

Chimismul acestor ape se încadrează în linii mari standardului de potabilitate, dar au un conţinut variabil de hidrogen sulfurat, astfel încât aceste acvifere nu sunt luate în considerare pentru realizarea unor captări zonale ci numai pentru captări locale de interes economic foarte redus.

În plus, acest acvifer prezintă condiţii de exploatare foarte grele, datorită granulometriei fine care generează numeroase innisipări şi o simţitoare reducere, în scurt timp, a debitelor exploatâte.

Zona formaţiunilor acvifere cantonate în depozitele Românian- pleistocen inferioare se dezvoltă la sud de linia ce ar uni localităţile Bereşti-Griviţa-Iveşti- Lespezi.

In cadrul acestei zone se individualizează pe criterii litologice doua subzone:

1. -subzona formaţiunilor acvifere în facies psefitic ce se dezvoltă de-a lungul râului Bârlad de la sud de acest oraş, până la În această subzonă acviferul Românian-pleistocen inferior este constituit din pietrişuri şi nisipuri cu o dispoziţie apărent sinclinală, cu axul îndreptat de-a lungul râului Bârlad. Acviferul este sub presiune, cu nivel artezian pe măsura adâncirii sub adâncimea de 100 m, şi cu debite superioare, de ordinul a 5-10 l/s, apă fiind de foarte bună calitate. Se remarcă tendinţa de autocolmatare a surselor prin antrenarea particulelor fine de nisip existente în pietrişurile şi nisipurile grosire ale acestor depozite.

1. -subzona acviferului Românian-pleistocen inferior în facies psamo-pelitic care cuprinde întreg Podişul Covurlui, până la o limită ce ar uni localităţile Umbrăreşti- Pechea-Tulceşti şi care se caracterizează prin aceea ca acviferul de adâncime este constituit din nisipuri medii şi fine, cu debite reduse, care nu depăşesc 0,5 l/s, iar chimismul indică ape potabile.

Acest corp de apă subterană apărţine teritorial Direcţiilor Apelor: ARGEŞ- VEDEA (PITEŞTI); BUZĂU-IALOMIŢA (BUZĂU); SIRET (BACĂU) şi PRUT (IAŞI) şi

bazinelor hidrografice Argeş, Ialomiţa, Buzău, Călmăţui, Siret, Prut şi Dunăre (între Zimnicea şi Galaţi).

Debitele exploatate (prin grupuri sau foraje singulare), pentru asigurarea alimentării cu apă potabilă a populaţiei sau pentru folosinţe industriale, din aceste sisteme acvifere de adâncime însumează circa 13,00 m3/s (inclusiv debitele exploatâte în Municipiul Bucureşti) sau 400 milioane m3/an, ceea ce reprezintă 25% din resursele totale, existente pe acest teritoriu.

Pe suprafaţa acestui corp de apă subterană există mai multe captări importante (care exploateaza >= 1.500 mii m3/an), după cum urmează:

Aceste acvifere de adâncime prezintă vulnerabilitate redusă la poluare, dar suportă în unele cazuri sprasolicitări cantitative cum este cazul unor sisteme de captare locale pentru alimentarea cu apă a unor mari aglomerări urbane (Piteşti, Târgovişte, Ploieşti, Slobozia, Feteşti, Rm. Sărat, Tecuci).